Cornel Dinu îl ia peste picior pe Aleix Garcia. „Să nu fi fost pe la berăria din peluză!”

Cornel Dinu îl ia peste picior pe Aleix Garcia. „Să nu fi fost pe la berăria din peluză!”
  • Publicat:

Aleix Garcia, fostul fotbalist al lui Manchester City, a fost titularizat de Cosmin Contra în meciul pierdut de Dinamo în fața Universității Craiova, scor 0-1, iar Cornel Dinu îl ia peste picior pe spaniol.

Fostul selecționer al echipei naționale a României a rămas impresionat de Borja Valle și Camara, iar despre Aleix Garcia n-a comentat foarte mult, ci la ironizat pe fostul star al lui Manchester City. 

Cornel Dinu îl ia peste picior pe Aleix Garcia

„Gonzalez, care acum nu a fost titular, obosit după deplasarea la națională, apoi cel care e suspendat, Isma Lopez, și el intră în niște calcule. Din ce văd eu, cei care cred că se mai pot ridica la valoarea lui Dinamo sunt Valle și Camara. În cazul lui Camara, rămân la părerea că e mai mult un inter decât un jucător de bandă. 

Asta din ce am văzut. Apoi văd că au mai venit, e un băiat care a fost pe la City (n.red. – Aleix Garcia), să nu fi fost pe la berăria din peluză”, a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.

Ce a discutat Cornel Dinu cu Pablo Cortacero

„Am avut o discuție cu Cortacero, în prezența lui Contra. I-am povestit istoria lui Dinamo. Nu i-am spus absolut nimic altceva. Sunt niște oameni care sunt plăcuți, Alex Couto știe despre ce e vorba, un om care a scris cărți, fost jurnalist, se poate discuta cu el despre fotbal. Mai e un tip, tatuat pe mâna stângă, Jose. Mi-a zis «Mister, eu te-am văzut în ’73». Știa despre meciul cu Atletico Madrid. În rest, e confuzie mare. Nu contest că ei ar vrea să facă ceva bine”, a mai spus Cornel Dinu.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×